Social Icons

twitterfacebookgoogle pluslinkedinrss feedemail

English Francais Auf Deutsch Espanol

miercuri, 10 aprilie 2019

Cum cel mai bogat om din istorie a făcut și a pierdut imensa lui avere


Mansa Musa, conducător al secolului XIV, din Mali, cel mai bogat om din istorie, a fost renumit în jurul lumii pentru averea sa nemărginită și cheltuielile lui nesfârșite.
Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie
A fost cel mai bogat om din toate timpurile, a cărui avere era prea vastă pentru a fi imaginată sau vreodată egalată. Chiar și megabogătașii de azi, cum ar fi fondatorul Amazon, Jeff Bezos, cu o avere estimată la 131 de miliarde de dolari, nu se apropie de împăratul african Mansa Musa. Malianul a fost ”mai bogat decât cineva ar putea descrie”, potrivit publicației ”Time”. Și averea lui a fost infinit mai mare decât a celui de-al doilea cel mai bogat din istorie, împăratul roman Augustus Caesar, a cărui avere se ridica la 4,6 trilioane de dolari. Era atât de bogat, potrivit istoricilor, încât, atunci când a dat puțin din avutul său oamenilor săraci în timp ce vizita Cairo, aurul intrat în țară aproape a ruinat economia Egiptului. Însă cheltuielile lui nestăpânite și faimoasa sa generozitate a dus la declinul regatului.
Averea lui Mansa Musa, prea mare pentru a fi evaluată
Rudolph Ware, profesor de istorie de la Universitatea din Michigan, a explicat: “Imaginați-vă atât de mult aur cât credeți că un om poate avea și dublu decât atât.  A fost cel mai bogat om care a trăit vreodată pe pământ”. Musa a devenit conducător al Imperiului Mali din vestul Africii în 1312, luând tronul după ce predecesorul său, Abu-Bakr al II-lea, a dispărut într-o călătorie pe mare în încercarea sa de a găsi capătul Oceanului Atlantic. Abu-Bakr s-a îmbarcat cu 2.000 de ambarcațiuni și mii de bărbați, femei și sclavi și nu s-a mai întors niciodată. Musa a moștenit regatul, la vremea în care țările europene  se zbăteau în nenorociri din cauza războaielor civile și a lipsei de resurse. În contrast, Mali o ducea bine datorită bogăției de resurse, în special aur. Sub domnia lui Musa, imperiul a crescut de trei ori și acoperea nouă țări vest-africane de astăzi. El a mai anexat 24 de orașe, inclusiv importantul centru comercial Timbuktu. 
Și pe măsură ce imperiul creștea, așa creștea și averea sa. În timpul domniei lui, Mali domina jumătate din Vechea Lume a aurului, potrivit British Museum. În calitate de conducător, Musa a avut acces nelimitat la cea mai valoroasă sursă de bogăție din lumea medievală. Centrele comerciale majore de aur și alte bunuri erau de asemenea în teritoriul său și a acumulat bogăția din acest comerț. Abia din 1324  lumea din afară a putut arunca o privire asupra bogăției sale care tăia răsuflarea. Devotat musulman, Musa a făcut o călătorie la Mecca pentru pelerinajul Haji, lăsând Mali cu o caravană de 60.000 de bărbați. Regele și-a luat toată curtea, autorități, soldați, comercianți, conducători de cămile și 12.000 de sclave, toți îmbrăcați în cea mai fină mătase persană, aur și brocart. Convoiul a fost însoțit de cămile și cai, cu mare încărcătură de aur, capre și oi pentru hrană. 
Mansa Musa făcea daruri cu nemiluita
Ibn Khaldun, un istoric al timpului, a intervievat companioni din călătorie. El susținea că, la fiecare popas, li se dădeau mâncăruri rare și dulciuri. La sosirea din Cairo, s-a aflat de aroganța sa, când conducătorul orașului, al-Malik al-Nasir, l-a invitat să-l cunoască și acesta a refuzat, inițial, fiindcă ar fi însemnat să sărute pământul și mâna sultanului. În timpul șederii de acolo, Musa a făcut cheltuieli nebunești și daruri cu nemiluita săracilor. Deși a fost bineintenționat, generozitatea sa a depreciat valoarea metalului în Egipt. I-au trebuit 12 ani acestei țări să se reface după vizita celui mai bogat om din istorie. Potrivit SmartAsset.com, din cauza deprecierii aurului, în timpul pelerinajului lui Mansa Musa, s-a ajuns la 1,5 miliarde pierderi economice în Orientul Mijlociu. La întoarcere, Musa a încercat să ajute economia Egiptului cumpărând înapoi din aurul dăruit la prețuri exorbitante. A cheltuit atât de mult aur, încât l-a terminat la încheierea călătoriei, fiind criticat de supuși că a epuizat resurse care puteau să fie folosite în regat. În călătorie, regele a achiziționat și teritoriul Gao în regatul Songhai, extinzându-și teritoriul la sud de marginea Deșertului Sahara de-a lungul Râului Niger. 
Mansa Musa a îmbrăcat clădirile și străzile în aur
Cucerirea lui favorită a fost însă Timbuktu, El Dorado African, și oamenii veneau de departe să vadă minunea clădirilor și a străzilor îmbrăcate în aur. Chiar și în secolul XIX, 500 de ani mai târziu, i-a rămas statutul mitic de oraș pierdut al aurului de la marginea lumii, un simbol pentru vânătorii europeni de comori și exploratori. Mansa Musa este de asemenea creditat că a construit cele mai elaborate moschei din ostorie, dintre care unele mai există și astăzi. S-a întors de la Mecca împreună cu câțiva învățați islamici, inclusiv descendenți direcți ai profetului Mahomed și ai poetului și arhitectului andaluz Abu Es Haq es Saheli, care a construit faimoasa moscheie Djinguereber din Timbuktu. Regele l-a plătit cu 200 de kilograme de aur, care în banii de astăzi ar însemna 8,2 milioane de dolari. El a finanțat literatura, a construit școli și biblioteci, transformând Timbuktu în centru al educației, unde veneau să studieze oameni din întreaga lume. După ce Mansa Musa a murit, în 1337, la numai 57 de ani, imperiula fost moștenit de fiii săi care nu l-au putut păstra împreună. S-a spart în state mai mici. Faima pe care Mali a avut-o pentru bogăția incredibilă a atras interesul portughezilor care a culminat cu raiduri navale începând din secolul XV. Mansa Musa, cel mai bogat om din istorie, și imperiul său african opulent s-au păstrat numai în analele istoriei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Adăugaţi un comentariu/Add a comment

 

Statistici



Display Pagerank

Totalul afisarilor de pagina

Votati-ne

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...