In Memoriam Neagu Djuvara, diplomat, filosof, istoric, jurnalist și romancier. cu umilă recunoștință

Astăzi se împlinesc 104 ani de la nașterea profesorului doctor Neagu Djuvara, laureat al Academiei franceze, un român unic, aristocrat, scriitor, istoric, diplomat, profesor universitar de prestigiu, o enciclopedie vie, care strălucea și încă strălucește ca un inestimabil diamant, fără de seamăn, din toate numeroasele sale fețe. Pentru mine, a fost și rămâne omul cel mai important, esențial, un titan, care a acceptat să-mi prefațeze două cărți, deși eram o insignifiantă scriitoare la început de drum.

 

De la înălțimea educației sale alese, cu patru licențe, la Sorbona, faimosul literat cu totul de excepție a avut noblețea și demnitatea să recunoască hărnicia mea ”de furnică”, deși eram o ilustră necunoscută, a nimănui. Nu găsesc cuvinte mai reușite, mai înălțătoare, mai frumoase ca să-i mulțumesc pentru ce a făcut pentru cariera mea. Mi-a pus aripi, în cele mai hotărâtoare momente ale vieții, mi-a dat avânt și confirmare și, nu în cele din urmă, girul său colosal mi-a adus vânzări și tiraje însemnate ale cărților mele ”Femei celebre. Mica enciclopedie” și ”Femei celebre din România, Mică enciclopedie volume II”. Întâlnirea pe care am avut-o cu dânsul, în 2001, mi-a marcat întreaga existență. Ar fi putut să însemne la fel de mult și pentru țară, pe care a iubit-o cu toată ființa sa, dacă s-ar fi găsit oameni cu putere să i-o ceară. Din păcate, a fost mult prea mare pentru a fi apreciat la justa valoare și a i se atribui demnități după merit. Întodeauna, copăceii mărunți se distanțează cât pot de arborii falnici, ca să nu-i umbrească. În loc să se adape de la un izvor nesecat de înțelepciune, îl ocolesc și îl marginalizează. Un erudit care a pus umărul la creearea unei țări, petrecând 23 de ani, în Niger, ar fi putut să-și aducă obolul pentru a ne ridica la alt nivel. Însă nimeni nu l-a solicitat, am irosit o comoară, lăsând-o neexploatată, din 1990 până astăzi. Din păcate, răspunsul la ceea ce ar fi putut cu adevărat să facă, dacă ar fi fost provocat, l-a luat cu dânsul dincolo de realitatea noastră. ”Dacă aș fi fost președintele României, aș fi făcut o mare adunare a studenților, și aș fi decretat că pentru zece sau douăzeci de ani se pune accent, în școală, pe onestitate. Onestitatea, exactitudinea, corectitudinea, toate aceste lucruri au dispărut din mentalitatea tinerilor. La noi, ideea de a fi viclean, de a șmecheri, este considerată nu numai normală, ci și aproape o datorie”, spunea dumnealui cândva. Chiar și așa, adesea ignorat pe nedrept, a știut să se facă auzit, prin discursuri elegante și inteligente, cărți neprețuite, bun simț și distincție, și a câștigat simpatia românilor din plin. A preferat să nu se implice în marasmele politicii, dar a rămas un fin observator, mereu atent, cu remarcabile opinii respectate de elite și nu numai. Nu aș pune accent asupra biografiei.  O poate regăsi oricine pe toate site-urile în aceste momente grele, de plumb. Voi reproduce doar reperele de bază. Născut la 18 august 1916, la București, într-o familie de aristocrați aromâni, Neagu Djuvara s-a confundat cu peste un secol de istorie zbuciumată, dar a ieșit întotdeauna învingător. ”M-a iubit Cel de Sus”, spunea și, într-adevăr, a sfințit locul oriunde și-a insinuat prezența. Și-a făcut studiile la Paris, a fost pe front, în Basarabia și Transnistria, a intrat prin concurs la Ministerul de Externe în 1943 și numit secretar de legație la Stockholm. Astfel a decis Dumnezeu să-l scape de urgia comunsimului. Începând din 1961 a jucat un rol fundamental în Niger. În 1972, a obținut doctoratul la Sorbona. A fost căsătorit cu France, o franțuzoaică, și are o fiică și nepoate. A intrat în eternitate la 25 ianuarie 2018, la venerabila vârstă de 101 ani. (ARINA AVRAM)