(Română) Copenhaga este un oraș primitor și fascinant cu arhitectură impozantă, care se mândrește cu cea mai lungă cale pietonală din lume, presărată cu restaurante, cafenele, viață nocturnă palpitantă. În anii 1960, când centrul orașului cu străduțe vechi și strâmte a devenit neîncăpător pentru trecătorii grăbiți, edilii au decis instituirea unei zone pietonale de la Piața Primăriei până la Kongens Nytorv (Piața Nouă a Regilor). Numit “Strøget”, perimetrul în care mașinile nu au voie să circule, include străduțe mici și piețe istorice, desfășurându-se pe cel puțin 3,2 kilometri. Astăzi, Copenhaga a devenit celebră datorită acestei căi pietonale, care este de fapt cel mai lung și mai vechi sistem de străzi pietonale din lume. “Strøget” este o importantă atracție turistică cu galerii de artă, magazine de suvenire, teatre, muzee și multe altele. Fie zi, fie noapte, pe strada minune mereu se găsește ceva nemaipomenit de văzut. Zona de Shopping “Strøget” se bucură de un succes uriaș și dăinuie de peste 45 de ani, devenind un model și sursă de inspirație pentru sute de capitale și orașe mari din lume. În fiecare zi, la prânz, garda regală mărșăluiește din Castelul Posenborg înspre Palatul Amalienborg prin “Strøget”,, când familia regală e în Copenhaga, tradiție care datează din 1794.
"Strøget" începe la Frederiksberggade - Piața Primăriei) trece prin Nytorv (Piața Nouă) și Gammeltorv (Piața Veche) – ajunge la Nygade (cea mai scurtă stradă din oraș), Vimmelskaftet - Amagertorv și Østergade – sfârșindu-se la Kongens Nytorv (Piața Regilor). La Amagertorv strada pietonală se continuă cu Købmagergade prin Kultorvet până la Nørrevoldgade și Stația Nørreport.
Copenhaga are 509. 861 locuitori (ianuarie 2008), fiind considerată cel mai mare oraș din Scandinavia. Capitala daneză este situată pe coasta de est a Insulei Seeland și pe insulița Amager, în apropiere de strâmtoarea Øresund, care leagă Marea Nordului de Marea Baltică. Numele său provine de la cuvântul danez København, o deformare a termenului Købmandshavn, în traducere ”portul negustorilor”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adăugaţi un comentariu/Add a comment